Pînă la începutul anilor 1920 Salt era unicul oraş care avea o oricare reală importanţă în Iordania. Datorită sursei de apă şi pămîntului fertil el a fost construit aproximativ în veacul Metalului. Oraşul a fost descoperit de romanul Gadaron şi în perioada Bizantină avea episcopul său personal.
Denumirea Salt (din latină: saltus, ce înseamnă lunca împădurită), se zice că vine de la provenienţa cuvîntului “sultansa”, de la ceva dulce ce era renumit aici şi care se producea din struguri care creşteau în aceste locuri.
În anul 1220 Sultanul Aiubit Al-Malic Al-Muazam a construit o fortăreaţă pe muntele vechi al citadelei, utilizînd fondurile de mai înainte. Distrus de Mongoli în anul 1260, el a fost foarte de curînd reconstruit de Sultanul Baibarsom Mamliuc. După anul 1516 cînd Salt devenise capitală regională, comerţul cu Palestina aducea o creştere rapidă a bogăţiei. Fortăreaţa din nou a fost demolată de Ibrahimul Paşa. În timpul de faţă acesta este lotul unei mari moschei.
Cea mai mare creştere a Saltului a fost în veacul al XIX-lea, cînd bogaţii comercianţi ai Nablus s-au mutat cu traiul în acest loc. Ei au construit mari şi frumoase blocuri pe stîncile abrupte care împart oraşul în două. Cînd Emirul Abdullah a decis ca Amanul să fie capitală, situaţia materială a Saltului a scăzut. Dar frumoasa sa arhitectură rămîne şi aerul liniştit al oraşului provincial, şi clădirile care se ridică una mai sus decît alta.