Azraq, în arabă înseamnă ”albastru”, situat spre est de Amman la aproximativ 80 km. Anume aici se întâlnesc cele trei tipuri de pustiuri.
Acum cîteva milioane de ani în urmă, majoritatea Iordaniei era acoperită de mare, un milion de ani în urmă apele s-au retras lăsînd în urmă un mare lac în bazinul Azraq, care a fost micşorat. Astăzi acesta e pustiu. De aici a fost acumulată o cantitate mare de apă pentru a îndestula cerinţele populaţiei ce creştea rapid.
Pînă nu demult Azraq a fost bogat în păsări călătoare, în drumul dintre Europa şi Africa, pe cît lacul s-a micşorat, şi numărul păsărilor la fel. Dar Asociaţia Ocrotirii Naturii de pe lîngă Împărăţia Iordaniei a întemeiat o rezervaţie de locuri mlăştinoase în Azraq Sisan (numit în numele cecenilor veacului al XIX-lea). Acum unele păsări se întorc.
Asociaţia Ocrotirii Naturii de pe lîngă Împărăţia Iordaniei a înfiinţat rezervaţia Şaumari în anul 1967, prima rezervaţie vie din Iordania.
Apele Azraqului l-au făcut punct de popas în Wadi Sirhan şi cale comercială şi magnet pentru beduinii pustiului. Aceasta i-a ademenit şi pe catolici, după Sertimius Suverius (193 – 211 e.n.), care au adus aici baza militară de est în provincia Arabiei.
Sculpturile cioplite în piatră dedicate Imperatorilor Diocletian şi Macsimilian, datate spre anii 300 a e.n., poate demonstra începutul fortăreţii bazaltului negru. Diocletian a construit aici un drum care lega Azraqul cu Damasc şi Palmira.
Azraq rămînea post militar pe parcursul perioadei Bizantine, dar în al VII-lea şi al VIII-lea veac Umaiazii au venit aici pentru a vîna. Castelul posibil a fost uitat, dar după Abbasid a fost mutat în Bagdad, privind scrierile care au fost găsite pe poarta principală, guvernatorul Auiubid Izz ad- Din Aeabac l-a reconstruit la începutul veacului al XIII-lea.
O nouă întrebuinţare a Azraqului în calitate de bază militară a fost în Primul Război Mondial, cînd E. Lorens a rămas pentru iernat, înaintea ultimii năvăliri asupra Damascului.
